Bagheta magică nu exis…
Ai consumat azi 12 ore, fiind ocupat. Doar că simți că nu ai avansat deloc. Taskurile zilnice te țin prea ocupat ca să ai viziunea de ansamblu și să știi ce șuruburi trebuie să „strângi” ca să produci schimbarea. Vrei să schimbi ceva, mai ales că știi că nu poți să o duci așa la nesfârșit, dar habar nu ai de unde să începi. Și iată cum trec zilele, lunile. Iar schimbarea, o veni ea, de la sine, îți spui. Doar că nu merge așa.
Fii atent: înainte să mă asculți pe mine și să îți echipezi afacerea cu un soft pe măsura ta, e musai să faci altceva: curățenia de primăvara în procesele organizației. Un soft, fie el și pe #masurata îți aduce mult mai multă valoare „pe curat”. Pentru asta, trebuie să te scoți tu din operațional, din acțiunile alea care te determină să faci multe zilnic. Să te așezi cu tine prima dată, să știi unde vrei să ajungi. Apoi, să desenezi drumul și procesele astea și să le comunici oamenilor cheie care să le propage mai departe. Dacă nu știi de unde să începi, îți recomand să lucrezi cu un consultant, care să stea de-a dreapta ta și să îți ridice la fileu întrebările corecte.
Uite primele întrebări care te vor ajuta să îți dai seama cum să începi, pe pași.
- Cum arată succesul pentru mine?
Nu, nu mă refer la vision boards pe care ți le vând business coach-ii ăia certificați pe internet la universitatea inexistentă din Pampas. Care nu conduc organizații, dar au ei soluția magică ce te va face bogat în 3 pași. Dacă vrei soluții din astea minune, nu faci decât să te defocusezi, adică să alergi după cai verzi pe pereți.
Cu un consultant serios, vei desena ancorat în realitatea pieței locale, unde îți propui să ajungi, care sunt produsele/serviciile pe care îți sprijini strategia, care sunt resursele și ce îți mai trebuie ca să ajungi acolo.
E adevărat, e o muncă. A ta, nu a consultantului. El îți pune întrebări, dar calea până acolo e a ta. Răbdarea, reziliența, soluțiile pentru blocajele de zi cu zi. Toate astea, ale tale. Sigur că motivația e importantă, dar Magic Coach-ul ăla o să uite să îți spună că efortul, claritatea și focusul vor face diferența.
- Ce resurse am?
Consultantul nostru priceput o să îți spună că trebuie să desenezi procesele cheie. Astea sunt ca dendritele pentru neuroni: neuronii fac minuni, dar doar dacă sunt interconectați între ei, prin dendrite. Altfel, blue screen la cap sau alte boli.
Ca să îți faci o idee despre procesele astea, uite câteva exemple: drumul clientului în companie, cu cine, cum și ce facem pentru ca el, clientul, să fie mulțumit; politica de preț și/sau discounturi și cum le aplicăm, cine verifică și cu ce tool-uri; procesul de comenzi furnizori – când comand, cum știu când e momentul, în ce ordine, de la care furnizor prioritar. Pare simplu pentru tine, dar te asigur că nu e și pentru toată lumea din organizație.
- Care sunt spațiile gri pe care nu le acopăr și ce e nevoie să clarific?
După ce ai stabilit esențialele, să nu uiți că nu doar trimiterea unui document va stabili și menține direcția. O să ai nevoie să știi în timp real care sunt rezultatele actuale, să vezi unde te abați de la drumul stabilit.
Și aici ajung la tehnologie: abia acum te poate ajuta cu adevărat un soft deștept, la potențialul lui maxim. O să zici că ai alte urgențe pe care să le rezolve softul – că eFactura, că SAFT sau alte obligații birocratești. Da, softul te ajută să scutești resurse și așa: să facturezi automat, să faci devize sau foi de comandă în secunde, să actualizezi stocuri fără consum de resurse umane, să bagi aceleași date în mai multe locuri.
Dar îți spun că ERP-ul poate să te ajute mai ales să iei decizii deștepte, că el poate să te orienteze să previi lipsa de cash flow, să te susțină în planurile tale de creștere cu indicatori de profitabilitate pe centre de cost. Să vezi spațiile alea gri din cifre și să știi unde ai nevoie să faci ceva ieri. Iar pe astea, softul poate să le facă bine când tu, ownerul, ai înțeles că e nevoie să faci curat, să te așezi tu într-un plan, să desenezi calea și apoi, abia, să ajungi la echiparea cu ERP.
Sigur că oamenii îți vor spune că e greu. Schimbarea e grea. Se vor împotrivi uneori sau mereu. Dar claritatea aia pe care tu o ai de la primul pas o să te țină mereu „pe fază” și focusat să rămâi și tu să îi aduci pe ei pe calea aia bună, către succesul pe care l-ai desenat la început.
Muncești mult și avansezi puțin. Așa că dacă te-ai săturat de munca-n zadar, fă curat. Desenează procese, roluri, stabilește obiective, și abia apoi ia-ți softul care să te ajute să faci pasul următor. Magia stă în ordine, efort, follow-up și in indicatorii potriviți.