Actualizarea criteriilor de mărime ale entităților raportoare potrivit reglementărilor contabile
În Monitorul Oficial al României nr. 843/23.08.2024 a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr. 4164/2024 cu privire la actualizarea criteriilor de mărime ale entităților raportoare care transpune Directiva delegată (UE) 2023/2775 a Comisiei din 17 octombrie 2023 de modificare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește ajustarea criteriilor de mărime pentru microîntreprinderi și întreprinderi sau grupuri mici, mijlocii și mari publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, din data de 21 decembrie 2023.
Prin Directiva menționată sunt majorate cu 25% criteriile de mărime corespunzătoare indicatorilor „total bilanț” și „cifră de afaceri netă”, utilizați pentru definirea diferitelor categorii de entități/grupuri, potrivit Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului.
Pe cale de consecință, transpunerea Directivei delegate (UE) 2023/2775 implică preluarea prevederilor acesteia în actele normative naționale de către toți reglementatorii implicați, respectiv Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Banca Națională a României, fiecare pentru categoria de entități aflate în sfera acestora de reglementare.
Din punct de vedere al operatorilor economici reglementați de Ministerul Finanțelor, aceștia aplică fie Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 (OMFP nr. 1802/2014), cu modificările și completările ulterioare, fie Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare (OMFP nr. 2844/2016).
Astfel, potrivit pct. 9 și 10 din reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1802/2014 în funcţie de criteriile de mărime, entităţile/grupurile prevăzute de reglementări se grupează în microentităţi; entităţi mici; entităţi mijlocii şi mari/grupuri mici și mijlocii;grupuri mari.
Potrivit noilor prevederi criteriile de mărime se schimbă astfel:
Categorie entitate | Criterii inițiale | Criterii modificate |
Microentităţi | Sunt entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: a) totalul activelor: 1.500.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 3.000.000 lei; c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10. | Sunt entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: a) totalul activelor: 2.250.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 4.500.000 lei c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10. |
Entităţi mici | Entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: a) totalul activelor: 17.500.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei; c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. | Entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: a) totalul activelor: 25.000.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 50.000.000 lei;” c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. |
Entităţi mijlocii şi mari | Entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: a) totalul activelor: 17.500.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei; c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. | Entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: a) totalul activelor: 25.000.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 50.000.000 lei; c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. |
Grupuri mici şi mijlocii | Grupurile constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă: a) totalul activelor: 105.000.000 lei (echivalentul a 23.681.717 euro); b) cifra de afaceri netă: 210.000.000 lei (echivalentul a 47.363.435 euro); c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250. | Grupurile constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă: a) totalul activelor: 125.000.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 250.000.000 lei; c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250. |
Grupuri mari | Grupurile constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă: a) totalul activelor: 105.000.000 lei (echivalentul a 23.681.717 euro); b) cifra de afaceri netă: 210.000.000 lei (echivalentul a 47.363.435 euro); c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250. | Grupurile constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă: a) totalul activelor: 125.000.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 250.000.000 lei; c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250. |
O entitate analizează permanent, pentru fiecare dată a bilanţului, dacă a depăşit, respectiv a încetat să depăşească criteriile de mărime corespunzătoare.
Entitatea schimbă categoria în care se încadrează doar dacă în două exerciţii financiare consecutive depăşeşte sau încetează să depăşească criteriile de mărime. Ca urmare, modificarea criteriilor de mărime nu determină automat încadrarea entităţii într-o nouă categorie.
Prin două exerciţii financiare consecutive se înţelege exerciţiul financiar precedent celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale şi exerciţiul financiar curent, pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale.
Astfel, potrivit încadrării determinate de analizarea criteriilor de mărime conform reglementărilor, entitățile întocmesc situații financiare anuale având următoarele componente:
- Microentităţile întocmesc bilanţ prescurtat și cont prescurtat de profit şi pierdere. Acestea nu au obligaţia elaborării notelor explicative la situaţiile financiare anuale.
- Entităţile mici întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
– bilanţ prescurtat,
– cont de profit şi pierdere,
– notele explicative la situaţiile financiare anuale.
- Entitatile mijlocii și mari, precum şi entităţile de interes public întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
– bilanţ;
– cont de profit şi pierdere;
– situaţia modificărilor capitalului propriu;
– situaţia fluxurilor de trezorerie;
– notele explicative la situaţiile financiare anuale.
În ceea ce privește Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost necesar să se țină cont de criteriile de mărime prevăzute de Directiva contabilă 2013/34/UE la momentul transpunerii acesteia, având în vedere că entitățile care intră sub incidența reglementărilor respective au obligația de a aplica IFRS, indiferent de mărime.
Cu toate acestea, criterii de mărime au fost introduse în cadrul reglementărilor aprobate prin OMFP nr. 2844/2016, în contextul transpunerii Directivei (UE) 2022/2.464 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE şi a Directivei 2013/34/UE în ceea ce priveşte raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi[1].
Cu excepția entităţilor care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic[2], prevederile proiectului de ordin urmează să se aplice începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar al anului 2024.
Prevederile Directivei transpuse pentru operatorii economici în OMF nr. 4164/2024 se aplică pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată[3].
Ca urmare, impactul criteriilor de mărime astfel modificate va fi în tipul de situații financiare anuale (documentele aferente) care trebuie întocmite de diversele categorii de entități clasificate potrivit reglementărilor contabile.
[1]a se vedea Ordinul ministrului finanțelor nr. 85/2024 pentru reglementarea aspectelor referitoare la raportarea privind durabilitatea
[2] aplică prevederile ordinului începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar astfel ales, care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2024
[3] art. 2 alin. (1) din Directivă